• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Lansare de carte: “Dublă expunere” la Cărtureşti

Publicat de Pagini de Cultura 9 Octombrie 2015 Comments Off

În această seară, Cărtureşti Mercy este locul cu „Dublă expunere”, unde arta cuvintelor şi cea a culorilor sunt asociate într-un mod inedit. În volumul semnat Roxana Gamarţ, scriitori cunoscuţi – Ştefan Agopian, Filip Florian, Radu Paraschivescu, Nora Iuga, Adela Greceanu – pătrund dincolo de imagine şi reuşesc să ţeasă poveşti desprinse din libertatea interpretării.

Dublă expunere, reprezintă, în linii mari, un hibrid între o carte de literatură şi un album de artă contemporană, care în esenţă s-a transformat într-o invitaţie la un alt gen de dialog decât cel cu care ne-am obişnuit, o invitaţie la care au răspuns toţi cei implicaţi în acest proiect: scriitori, artişti vizuali – ale căror nume le veţi regăsi în paginile acestei cărţi.

Scriitorii care au acceptat provocarea au parcurs portofoliile celor zece artişti prezenţi în proiect şi fiecare dintre ei şi-a ales, la modul cel mai intuitiv, reproducerea unei lucrări, imagine ce avea să joace rolul de declanşator al demersului lor narativ. Prozatorii au avut libertate totală – de la alegerea artistului şi a lucrării până la modalitatea în care aceştia au decis să conecteze poza lor cu imaginea care i-a inspirat, declară Roxana Gamarţ, iniţiatorul ineditului proiect.

Cartea „Dublă expunere” va fi lansată vineri, 9 octombrie, de la ora 19.30, la librăria Cărtureşti Mercy.

CARTEA DE SÂMBĂTĂ: Frapanta diferenţă a viitorului faţă de trecut

Publicat de Horea Bacanu 26 Septembrie 2015 Comments Off

E chiar o discuţie deschisă, cu toate că nu, nu e chiar aşa frapantă diferenţa, ba poate că viitorul se poate suprapune peste trecut, în anumite condiţii. Lumea experimentelor de laborator din microfizică a dat din nou, în această săptămână, o ştire care a făcut înconjurul pământului: s-a realizat primul experiment microfizic de teleportare la o distanţă de peste 100 km. Sigur, se vorbeşte de “teleportare” pentru ca să înţelegem cu toţii sensul complicat al experimentului realizat.

Experimentul aparţine domeniului revoluţionar al fizicii cuantice,  deci nu este din domeniul vizibil la scara intuitivă umană, fiind vorba despre un experiment de microfizică. El a constat în teleportarea cuantică a fotonilor cu ajutorul fibrei optice. Nu, nu este vorba de transferul instantaneu de obiecte vizibile intuitiv, ci este transferul instantaneu al informaţiei, al stărilor cuantice între acele particule ce sunt numite în fizica cuantică “particule inseparabile cuantic”. Starea particulelor inseparabile se poate măsura, tocmai despre măsurarea acestei stări fiind vorba în experimentul de faţă. Iar măsurările au arătat că între fotonii inseparabili, deşi aflaţi la mai mult de 100 de km distanţă, au loc transferuri instantanee, teleportări de stări similare. Experimentul s-a bazat pe un transfer prin fibră optică, iar senzorii cu care s-au măsurat stările fotonilor au fost din fire superconductoare de siliciură de molibden cu grosime de 150 nanometri, răcite la -272 grade Celsius, adică la 1 grad peste zero absolut.

Acest experiment, descris pe larg în cel mai recent număr al revistei Optica, se înscrie în domeniul avansat al cercetării din fizica cuantică, în care s-a verificat faptul că se poate deduce o natură stranie a particulelor cuantice, aceea de a exista în două sau mai multe locuri în acelaşi timp.

Şocul acestor afirmaţii şi teze ale fizicii contemporane este considerabil. Ce se întâmplă în lumea microfizică absolut diferit faţă de macrofizica vizibilă (pentru oameni) atât de diferit încât ajungem chiar până la a verifica experimental (în laboratoare cuantice) fenomenul teleportării, altădată SF?

Una dintre cele mai interesante cărţi biografice ale domeniului, ce poate lămuri câteva răspunsuri pentru această întrebare, este, cu siguranţă, Omul cuantic – biografia ştiinţifică a lui Richard Feynman -, scrisă de un fizician talentat, Lawrence M. Krauss. Întâmplarea (venită dintr-o legătură profundă) face ca să găsim în această carte răspunsul despre cum se poate ca un foton să-şi transfere cuantic proprietăţile instantaneu şi de ce este necesar ca în măsurarea acestor proprietăţi să fie utilizat un material superconductor răcit foarte aproape de zero absolut. Ambele rezultate, alături de foarte multe alte descoperiri, au fost deduse şi generalizate apoi ca rezultate certe experimentale de către fizicianul Richard Feynman, contemporan şi discipol al lui Albert Eistein şi premiat Nobel, cel mai important teoretician şi practician euristic în noua microfizică a particulelor cuantice, domeniu al cerecetării ce a dominat ultimele decenii.

Prima şi cea mai importantă descoperire, venită în urma teoriei relativităţii generale a lui Einstein, rezultată din cercetarea făcută de Feynman alături de Weeler în anii 1940: electromagnetismul este domeniul în care se pot utiliza reacţii înapoi în timp, dar şi soluţii ce conţin reacţii cuantice înainte în viitor, pentru a experimenta microfizica subatomică. La primul seminar ştiinţific la care a fost dezbătută această descoperire au participat marile somităţi din domeniul fizicii din acele vremuri: Eugene Winger, John von Neumann, Wolfgang Pauli şi Albert Einstein (cu toţii ajungând laureaţi Nobel). Descoperirea utiliza funcţia de undă decoperită de Erwin Schrodinger, care explică misterul aflat în centrul mecanicii cuantice, prin care se arată că particulele se comportă într-un anumit sens ca undele, iar toate undele se comportă într-un anumit sens ca particulele, diferenţa venind din faptul că particula este localizată într-un punct, iar unda se întinde peste o regiune. Sigur că enunţul este cât se poate de simplist în această formă, noua teorie cuantică la care lucra Feynman folosindu-se de cele mai complexe integrale de drum, ceea ce i-a permis separarea părţilor sistemelor cuantice, pentru a face posibilă măsurarea.  Mai târziu, la dezbatere au mai participat şi alţi mari fizicieni, cei care au ajuns să lucreze în celebrul (dar nu neapărat invidiatul) grup ce cercetare pentru realizarea bombei atomice americane, adică echipa de la Los Alamos, din Proiectul Manhattan, cea care a realizat materialul brut al bombei, uraniul 235, un izotop uşor al uraniului: Robert Oppenheimer şi Hans Bethe.

A doua descoperire: vârtejurile din suprafluide. O denumire ce pare luată din povestiri fantastice, dar căreia îi corespunde un fenomen microfizic de foarte mare profunzime: pornind de la comportamentul heliului lichid ce e răcit până aproape de zero absolut şi e constrâns să se rotească, Feynman a observat că fluidul întreg nu se roteşte, dar mai multe regiuni mici, de ordinul de mărime al atomilor, se rotesc fiecare în jurul regiunii sale centrale, aliniindu-se pe direcţie verticală şi formând vârtejuri ca într-un ciclon. Vârtejurile se distribuie în întreg fluidul, întreg care nu se roteşte, inducând o tranziţie de fază în material, conducând la naşterea unor proprietăţi speciale. Supraconductibilitatea şi suprafluiditatea sunt astăzi domenii de vârf în fizica cuantică şi inventica materialelor speciale.

Călătoria biografică din cartea de popularizare semnată de fizicianul Krauss este una ce poate şoca cititorul mai puţin deprins cu limbajul din sistemele fizicii avansate. Poate şoca termenul orizontului indefinibil ce se află la “infiniţi”, sau mărimea care se conservă în timpul interacţiunilor tari dintre particule, mărime numită “stranietate”.

Textul este caracterizat de logica foarte bine închegată a desfăşurării evenimentelor ştiinţifice din viaţa celui mai important contributor al ştiinţei cuantice, însă ajunge să facă, pe alocuri, mari salturi şi trimiteri generale către filosofia ştiiinţei şi epistemologie, aproape de limita înţelegerii uzuale pe care cititorii o aplică atunci când parcurg un text biografic. Aşa că, fiecare capitol se citeşte cu atenţia dusă la maximul incandescent al înţelegerii complexe. Iar între capitole sunt absolut necesare pauzele de recuperare a acuităţii atenţiei.

Teoriile mecanicii cuantice şi ale electromagnetismului Feynman, în care timpul este curbat şi particulele interferează în modalităţi cu totul schimbate faţă de macrofizică, după principii revoluţionare (cum este cel al stranietăţii), au îndreptat comunitatea ştiinţifică să considere ca iminentă apariţia unei teorii generale a gravitaţiei cuantice (din care se pot extrage infiniţii intratabili). Care teorie nu a apărut încă în mod unanim acceptat de întreaga comunitate ştiinţifică.

Însă toate decoperirile lui Feynman şi ale marilor cercetări din fizica cuantică a secolului trecut au determinat dezvoltări noi, ce se află în stadii de validare mai mult sau mai puţin avansate (inclusiv prin experimente precum sunt cele din acceleratorul CERN sau cele de teleportare cuantică produse la NIST). Iată cele mai importante direcţii în noile domenii ale fizicii cuantice:

– Radiaţiile Hawking: sunt rezultate din procesele cuantice având ca sursă celebrele găuri negre, procese studiate în anii şaptezeci de către Stephen Hawking. Acesta s-a bazat pe teoria lui Feynman despre câmpurile cuantice, în care gravitonii se propagă într-un spaţiu de fond fix şi plat, descoperind că obiectele numite găuri negre pierd masă prin radiaţii către exterior până la evaporare completă.

– Teoria corzilor: a rezultat din cercetările asupra mecanicii cuantice a corzilor vibrante în formă de buclă, din care s-a dedus că se pot elimina infiniţii incalculabili, corzi în care se manifestă vibraţii speciale prin efectul de excitaţie de masă 0 şi spin 2. Această teorie implică însă o complicaţie importantă: aceste corzi trebuie să vibreze nu în patru dimensiuni, ci în zece sau unsprezece dimensiuni, conform unor noi tipuri de diagrame Feynman. Din mai multe etape de cercetare universul teoriei corzilor s-a complicat, ajungînd ca azi să se renunţe la modelul explicativ al corzilor, care a fost înlocuit de cel al branelor, obiecte în mai multe dimensiuni decât corzile.

– Cosmologia cuantică: inspirată din relativitatea generală, în care distincţia dintre spaţiu şi timp este arbitrară (în sistemele de coordonate diferite , spaţiul unei persoane este timpul alteia, mai ales în sistemele în care timpul este puternic curbat şi câmpul gravitaţional intens). Apelul la integralele de drum dezvoltate de Feynman nu cere separarea timpului de spaţiu, cercetarea realizându-se în direcţia unei mecanici cuantice a întregului univers plat (aşa cum a făcut Stephen Hawking şi Sidney Coleman), cu universuri în formare sau găuri de vierme, cercetare numită cosmologie cuantică.

Întrebarea formulată la mijlocul secolului XX – privind diferenţa frapantă dintre viitor şi trecut -  este tot mai uşor de depăşit în lumea cuantică în care Richard Feynman este, poate, primul părinte fondator şi, cu siguranţă, cel mai curios căutător al răspunsurilor despre legile fizice ale microuniversului nevăzut,  cel de dinainte de lumea tangibilă.

PS: Îi mulţumesc profesorului Pânzaru pentru generoasa semnalare a acestei cărţi.

http://horeabacanu.blogspot.ro/

Scriitori din nouă ţări vin la Timişoara, la FILTM 4

Publicat de Pagini de Cultura 16 Septembrie 2015 Comments Off

Și în această toamnă, Timişoara îşi deschide porţile literaturii la cea de a IV-a ediţie a festivalului internaţional de literatură. Evenimentul, plănuit să aibă loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara, va prilejui întâlnirea cu nume importante ale literaturii europene de astăzi, scriitori din Ungaria, Germania, Israel, Austria, Ucraina, Bosnia şi Hertegovina, Republica Macedonia, Republica Cehă şi România.

Pe lista oaspeţilor din străinătate se află nume precum:

György Dalos (Ungaria) – reputat istoric, scriitor şi jurnalist, unul dintre membrii fondatori ai mişcării anticomuniste din Ungaria, laureat în 2010 cu prestigiosul „Premiu pentru Înţelegere Europeană”, conferit de Târgul de Carte de la Leipzig

Meir Shalev (Israel) – unul dintre cei mai apreciaţi prozatori israelieni ai momentului și una dintre cele mai credibile voci ale jurnalismului israelian contemporan

Radka Denemarková (Republica Cehă) – una dintre personalităţile puternice ale literaturii cehe contemporane, laureată a numeroase premii şi o traducătoare de succes (traducătoarea operei Hertei Müller în limba cehă)

György Dragomán (Ungaria) – autor maghiar, tradus cu succes peste tot în lume, unul dintre cei mai premiaţi scriitori est-europeni ai ultimilor ani

Marjana Gaponenko (Austria, Ucraina) – o apariţie inconfundabilă printre tinerii scriitori de limbă germană, foarte bine primită atât de critici, cât şi de publicul cititor

Lidija Dimkovska (Republica Macedonia) – poetă ale cărei poeme au apărut în traducere în peste 30 de limbi străine şi unul dintre cei mai importanți traducători de literatură română în spaţiul balcanic

Adisa Bašić (Bosnia şi Herțegovina) – prezenţă remarcabilă în contextul literaturii bosniace de astăzi, cunoscută şi în calitate de critic literar şi profesor de scriere creativă

Oaspeţilor din străinătate li se vor alătura, de-a lungul celor 3 zile ale Festivalului, nume importante ale literaturii române contemporane: Andrei Pleşu, Ioana Pârvulescu, Cristian Teodorescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Miruna Vlada, Ion T. Morar sau Petru Ilieşu.

Prin arhitectura programului, ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM) este cea mai complexă din istoria proiectului – festivalul se deschide şi înspre publicul tânăr, prin întâlnirile scriitorilor cu elevii de la cele mai importante licee din capitala Banatului şi prin conferinţele dedicate studenţilor de la Universitatea de Vest din Timişoara.

Ca o avanpremieră la FILTM, Centrul Ceh va rula cele mai reprezentative adaptări cinematografice ale romanelor lui Milan Kundera: Gluma, Nimeni nu va râde şi Eu, zeul îndurerat (18-20 octombrie, ora 18.00, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara).

Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara, un proiect iniţiat în 2012, se numără pe lista proiectelor cu care Timişoara candidează la statulul de „capitală culturală europeană” în 2021. FILTM este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, fiind susţinut de Consiliul Judeţean Timiş.

LitVest 2015 – un omagiu adus personalității tutelare a instituției

Publicat de Pagini de Cultura 15 Septembrie 2015 Comments Off

La 80 de ani de la naşterea lui Sorin Titel (1935) şi la 30 de ani de la trecerea sa (1985), Biblioteca Judeţeană Timiş devine Biblioteca Judeţeană Timiş Sorin Titel. Cea de a patra ediţie a Vestivalului Naţional de Literatură LitVest, Timişoara, 23 – 25 septembrie 2015, este (şi) un omagiu adus personalităţii tutelare a instituţiei. Accentele ediţiei din acest an vizează proza, eseistica, publicistica.

Biblioteca Judeţeană Timiş, câştigătoare, în 2012 & 2013, a premiului pentru cea mai bună bibliotecă la gala industriei de carte din România, Bun de tipar, este onorată să poarte numele unuia dintre romancierii de vârf ai Europei Centrale. Faptul se înscrie, alături de reeditarea prozei titeliene în colecţia de opere fundamentale a Academiei Române (2005), în linia unei recuperări esenţiale: a unuia dintre numele de prim rang ale prozei postbelice. Iniţiativa instituţiei s-a bucurat de susţinerea directă a Consiliului Judeţean Timiş, Academiei Române, a doamnei Ligia Titel-Brînzănescu, sora romancierului, precum şi a numeroase personalităţi culturale, declară Tudor Creţu, manager Biblioteca Judeţeană Timiş Sorin Titel.

Cea de a patra ediţie a Vestivalului Naţional de Literatură LitVest, eveniment ce se va desfăşura la Timişoara, în perioada 23 – 25 septembrie 2015, îi are drept protagonişti pe Ligia Titel-Brînzănescu, Carmen Muşat (eseist, redactor-şef „Observator cultural”), Caius Dobrescu (poet, prozator, eseist), Şerban Foarţă (poet, traducător, eseist), Cristian Fulaş (romancier, editor), Bogdan Ghiu (poet, traducător, eseist), Ştefan Manasia (poet, publicist), Viorel Marineasa (prozator, publicist), Ioan Moldovan (poet, director al revistei „Familia”), Ioan Pintea (poet, director al Bibliotecii Judeţene George Coşbuc, Bistriţa-Năsăud), Mircea Pora (prozator, publicist), Alexandru Potcoavă (prozator, poet), Traian Ştef (poet, redactor-şef al revistei „Familia”) şi Mihail Vakulovski (prozator, traducător, redactor al revistei „Tiuk”). Revistele invitate sunt „Observator cultural”, „Familia”, „Tribuna” şi „Tiuk”.

PROGRAM LITVEST 2015

(selecţie)

Miercuri, 23 septembrie

Ora 2000: Piaţa Victoriei, spaţiul cu bănci dintre ceas şi fântâna cu peşti. Se vor citi, sub genericul Banca de litere. Lecturi aşezate, fragmente de Sorin Titel. Un text împărţit în paisprezece pasaje. Parcurgerea sa va echivala cu turul celor paisprezece bănci din perimetru. Iluminat artistic asigurat de Elba. Sesiunea de lectură marchează schimbarea denumirii instituţiei în Biblioteca Judeţeană Timiş „Sorin Titel”.

Joi, 24 septembrie

Orele 1000 – 1400: Literatura, curente alternative, ore experimentale, dezbateri cu elevii şi profesorii la: Colegiul Economic F. S. Nitti, Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Colegiul Naţional C.D. Loga, Liceul Teoretic J. L. Calderon.

Ora 1800: Librăria Cartea de nisip (Str. Victor Vlad Delamarina, nr. 1), Lansare Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), de Bogdan Ghiu. Amfitrioni: Carmen Muşat şi Daniel Vighi.

Vineri, 25 septembrie

Ora 1200 - 1800: o expoziţie-experiment acaparează centrul Timişoarei, porţiunea dintre Teatrul Naţional şi ceas. Colecţiile Fototecii B.J.T. (2012-2015) vor fi expuse pe şevalete, într-o scenografie inedită.

Ora 1800: Centrul Cultural Francez (Bulevardul C. D. Loga, nr. 46), Vernisajul pictorialelor realizate în tabăra de creaţie literară a B.J.T., Fârdea 2015. Fotografii de Constantin Duma.

Prezintă Caius Dobrescu și Viorel Marineasa.

&

Lansare „Femeie, iată fiul tău”, de Sorin Titel, reeditare la editura Gestalt Books. Prezintă Cristian Fulaş şi Tudor Creţu.

ISTORIA BANATULUI. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere

Publicat de Pagini de Cultura 6 Iulie 2015 Comments Off

Cel dintâi volum despre istoria regiunii Banat realizat prin cooperarea dintre istoricii români, sârbi şi unguri va fi lansat şi la Timişoara. Cartea „ISTORIA BANATULUI. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere”, editată sub egida Academiei Române, va fi prezentată marţi, 7 iulie 2015, de la ora 16, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara, de către prof. univ. dr. Victor Neumann, coordonatorul lucrării.

Volum esenţial pentru cultura, identitatea şi memoria unei regiuni unice în Europa din perspectiva întrepătrunderilor multiculturale şi multiconfesionale, „ISTORIA BANATULUI. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere” are peste 600 de pagini, care cuprind studii semnate de reputaţi istorici români, sârbi şi maghiari. Aceştia abordează tematici multiple, analizând istoria regiunii Banat în perioada 1718-1919 din perspectivă politică, sociologică, culturală sau artistică.

Astfel, volumul cuprinde:

- o evaluare a succesiunii administraţiilor pe parcursul a două sute de ani;

- o prezentare cronologică a celor mai importante evenimente politice;

- o descriere a vieţii religioase şi comunitar-lingvistice prin prisma diversității lor, a particularităţilor şi a interferenţelor acestora;

- o prezentare a evoluţiei învățământului cu trimitere la școlile în diversele limbi folosite în Banat;

- o sinteză a vieții intelectuale, a rolului ei în gândirea politică;

- o evaluare novatoare a identității locale și a moștenirilor culturale multiplu codate ale regiunii.

Banatul este regiunea în care au avut loc câteva dintre cele mai fecunde interferenţe între tradiţiile româneşti şi acelea europene, între limbile culturilor locale şi ale acelora învecinate, între religiile ortodoxă şi romano-catolică. Este regiunea care a acceptat şi, uneori, s-a mîndrit cu relaţiile creştino-iudaice şi creştino-musulmane. Întîlnirea Balcanilor cu Europa Centrală este aici la ea acasă. Personal, am descifrat semnificaţiile unei geografii inimitabile, diversă, deschisă spre lume, cînd şi cînd capabilă să devină infrastructura unei fascinante istorii. Social, economic, politic, Banatul a fost spaţiul experimentelor, al iniţiativelor social-liberale, al aspiraţiilor umaniste şi al dorinţei de bunăstare materială. Uneori, locurile acestea au fost ale acelor indivizi şi comunităţi ce au refuzat servituţile regimurilor autoritare sau totalitare. Din aceste motive şi pentru multe altele, Banatul îşi are particularităţile sale. Cunoaşterea şi invocarea realităţilor istorice este direct legată de proiectele de viitor. Orice perspectivă culturală avem, nu vom putea ignora observaţia potrivit căreia o societate are viitor atâta vreme cît are un trecut de la care se poate revendica“, se poate citi în studiul introductiv semnat de Victor Neumann.

La editarea lucrării au contribuit următorii istorici: Victor Neumann (istoric, profesor universitar, Universitatea de Vest Timișoara, CS I Institutul de Studii Bănățene al Academiei Române, contribuţii proprii şi autor al celor mai multe capitole, iniţiator al proiectului, coordonator al echipei de cercetători, autor al conceptului şi editor al cărții); Miodrag Milin (istoric, profesor universitar, CS I Institutul de Studii Bănățene al Academiei Române, contribuţii proprii şi mai multe traduceri din limba sârbă); Teodor Octavian Gheorghiu (istoric al arhitecturii, profesor universitar, Timișoara); Mihaela Vlăsceanu (istoric de artă, lector universitar, Timișoara); Vasile V. Muntean (preot și profesor universitar, Lugoj); Gabriel Szekely (arhitect şi istoric al arhitecturii, conferenţiar univ, Timişoara); László Marianucz (istoric, profesor universitar, Universitatea din Szeged); Áron Kovács (istoric, doctor al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara/Universitatea din Szeged&Biblioteca Sarospatak); Grozdanka Gojkov (istoric al învăţământului, fost director al Şcolii Superioare Pedagogice din Virset); Miodrag Maticki (istoric al literaturii, directorul Fundaţiei Vuk Karadzic din Belgrad şi vicepreşedinte Matica Srbska, Novi-Sad); Adrian Negru (istoric de artă, Şcoala Superioară Pedagogică din Virset); Drago Njegovan (istoric, Muzeul de Istorie din Novi-Sad); Vasile Dudaș (istoric, Muzeul Banatului Timişoara); Slobodan Bjelica (istoric, profesor universitar, Universuitatea din Novi-Sad).

ISTORIA BANATULUI. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere se găseşte în librării la preţul de 110 lei.

Uneori mai greu, alteori mai uşor, găsim sens între întâmplările ce par foarte disparate la prima vedere, fapt ce ne produce mirarea, îngrijorarea ori bucuria, după caz. Aşa s-a întâmplat şi când am descoperit un pasaj fabulos scris la cei şaptezeci şi şapte de ani de tânărul romancier Umberto Eco, pasaj ce l-am înţeles ca pe o lecţie de maestru despre cum se scriu cele mai fascinante texte ce redau descoperiri şi analize ştiinţifice (precum este şi cazul cărţii din această sâmbătă).

În “Confesiunile unui tânăr romancier“, Umberto Eco evocă, în cele câteva prelegeri, maniera şi precizia creativă în care lucrează scriitorii de ficţiune sau cei de non-ficţiune, asumându-şi din primele pagini o constatare atât de simplă şi atât de aplicată:

Orice carte ştiinţifică trebuie să fie un soi de whodunnit – relatarea călătoriei în căutarea Sfântului Graal. Şi cred că asta am făcut în toate operele mele academice ce au urmat

Ei bine, citind trimiterea critică a lui Umberto Eco, având apoi pe tot parcursul lecturării prelegerilor acestuia senzaţia puternică de naraţiune ce vorbeşte viu despre căutarea răspunsurilor, am găsit, mai mult sau mai puţin întâmplător, explicaţia stilului prietenos şi profund imprimat de Vasile Ernu în cea mai recentă carte documentară a sa, prima din anunţata “Mică trilogie a marginalilor“, “Sectanţii“.

Vasile Ernu, eseist, publicist, cercetător şi scriitor de stânga, născut în spaţiul fostului URSS şi critic militant al regimurilor totalitare – autoritare, este una dintre cele mai importante voci ale criticii de stânga de azi, cofondator al criticatac.ro şi prezenţă importantă în dezbaterile social-istorice.

Primul volum din “Mică trilogie a marginalilor“, este structurat ca o paralelă la Septuaginta, traducere în limba greacă a Bibliei ebraice, Vechiul Testament, care avea cinci părţi, structură repetată fidel în “Sectanţii“: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul. În “Sectanţii” vedem însă cum se contextualizează normele religioase în viaţa de zi cu zi a minorităţilor descrise  (prezente în Basarabia şi Bugeac, cumpuse din evrei mesianici, staroveri, rascolnici şi alte grupuri religios identitare), prin aplicarea pragmatică a regulilor desprinse din Vechiul Testament faţă de puterea Statului (Leviatanul), a bisericii pravoslavnice (majoritare) şi asupra lumii laice, lumea largă.

Povestea este legată de genealogia autorului, astfel că frumuseţea narativă vine tocmai din îmbinarea secvenţelor de istorii de demult cu reflecţiile critice asupra acestora, de pe marginea timpului, din prezentul frust, despre viaţa închinată salvării în cadrul minorităţilor discriminate ale celor ce erau numiţi de majoritari drept “sectanţi”.

Istoria uneia dintre minorităţile atent profilate prin naraţiune şi analiză critică este cea a molocanilor. Notele cele mai distincte ale acestei minorităţi se ivesc tocmai prin antiteza faţă de altă minoritate, a rascolnicilor:

În ciuda faptului că proveneau din comunitatea pravoslavnică majoritară, molocanii, ca şi rascolnicii, erau foarte diferiţi de tot ce era ortodox. Reprezentau despărţirea de comunitatea majoritară pravoslavnică, prin adoptarea modelului total opus rascolnicilor. Dacă primii aveau o abordare conservatoare, de păstrare a vechilor tradiţii autentice, opunându-se oricărei încercări de reformă, cei din urmă erau partizanii unei reforme radicale. Erau mai degrabă un soi de protestanţi ce negau cea mai mare parte a tradiţiei şi comunitatea din care proveneau, fiind atraşi de stilul de citire şi interpretare a Bibliei în cheie protestantă. Nu acceptau nicio formă de ritual pravoslavnic, niciun simbol, precum icoana, crucea sau biserica, înţelese în termeni tradiţionali. Nu acceptau ierarhiile preoţimii, liderul fiind ales prin vot democratic unanim.

După ce-i cunoşteai mai bine, îţi dădeai seama că, la rândul lor, erau destul de diferiţi între ei. Unele comunităţi se situau în linia orientării talmudice, devenind foarte aproape de interpretarea evreiască a cărţilor sfinte. Respectau în general regilile alimentare, comportamentul şi sărbătorile evreieşti. Erau un soi de molocani – adventişti. Alţii erau însă mai exaltaţi, mai apropiaţi de mişcările charismatice şi se numeau duhobori, un soi de luptători ai duhului, punând un mare accent pe Duhul Sfânt şi darurile acestuia.

În istoria nescrisă a familiei se povesteşte că străbunicul meu l-ar fi cunoscut pe Piotr Verighin, unul dintre liderii faimosi ai acestei comunităţi şi bun prieten al lui Tolstoi. Se spune că celebrul scriitor, devenit unul dintre sfinţii neoficiali ai sectanţilor în imperiul ţarist, le-ar fi dat bani celor din comunitatea lui Verighin ca să poată fugi în Canada şi să scape de represaliile ţarului. Dar nimeni nu poate dovedi acest lucru.

Molocanii s-au împrăştiat însă pe unde au apucat. Mulţi au plecat în Canada, care le amintea foarte mult de Rusia lor dragă. Alţii au plecat în Caucaz, încercând să găsească o limbă comună cu armenii, şi, culmea, chiar cu azerii de religie musulmană. Au mai fost şi cei care au poposit pe melegurile noastre şi se pare că au devenit foarte influenţi în această zonă pentru o anumită perioadă. Nu ştiu cât este de adevărat, însă cert e că ei au avut o influenţă copleşitoare asupra alor mei.

În familie am păstrat doar câteva amintiri de la ei. Câteva fotografii, cântece şi un samovar care se pare că e un cadou de la ei. Un samovar vechi de peste 100 de ani ce funcţionează pe bază de cărbuni aprinşi. Îl păstrez şi astăzi. Alături de biblia familiei, fizgarmonia şi abacul tatălui meu, samovarul face parte din relicvele valoroase ale familiei. Mai avem de la ei un soi de pânză albă dantelată, pe care e scris cu litere roşii croşetate un verset din Biblie: Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:16).

Alcoolul este primul mare diferenţiator ritualic şi chiar politic între comunitatea majoritarilor aparţinători ortodoxiei pravoslavnice şi micile comunităţi de alte altor confesiuni şi grupări religioase, conservatoare ori radicale. Ritualurile producerii vinului sunt puternice şi marchează viaţa de zi cu zi:

În zona noastră, presiunea socială şi culturală legată de băutură era imensă. Pe lângă tradiţionala stigmatizare din partea celor din jur, exista aici şi o puternică tradiţie vinicolă. Era un soi de rai al vinurilor, grădina edenului vinicol. Era “Ţara făgăduinţei”, unde în loc de lapte şi miere curgea vin peste tot. Mult vin. Pretutindeni, cât vedeai cu ochii, se întindeau rândurile lungi de viţă-de-vie. În Bugeac şi în sudul Basarabiei, via făcea parte din familie, aşa că fiecare ştie s-o îngrijească aşa cum face cu fratele său sau cu sora mai mică. Toţi ştiu când e vremea ei de praşă, de curăţat sau de cules. Iar toamna e un adevărat regal vinicol, cu o mulţime de ritualuri. Aici toată lumea cunoaşte ritualurile, participă la ele şi la întregul proces de producere a vinului. De la culesul şi trecutul strugurilor prin teasc şi lin, până la spălatul butoaielor şi aşezarea lor, pline, în beciuri. Aici, fiecare gospodar, oricât ar fi de amărât, are în beci cel puţin o tonă de vin care cu greu îl ajută să iasă din iarnă. Nu va rămâne însă el fără vin, căci aici acesta izvorăşte de peste tot. Vinul a devenit în această regiune un soi de apă care se bea la toate orele din zi şi cu toate ocaziile. Despre cantităţi nici nu are rost să vorbim.

A nu bea şi a nu produce alcool în acest context, în care presiunea cotidiană este atât de puternică şi vinul nu este doar apă, ci şi “sîngele lui Isus”, era pentru unii un act de blasfemie, iar pentru alţii un act de curaj nebun. Pentru a face faţă acestei presiuni şi tentaţii e nevoie nu doar de curaj şi de un caracter puternic, ci şi de adevărate strategii de rezistenţă şi luptă. Nu o luptă solitară, ci în grup. Ai mei ştiau că în grup se poate învinge orice, până şi alcoolul, bătălie pe care aici o pierde aproape toată lumea. A pierdut-o până şi temutul regim sovietic, nu însă şi sectanţii mei.

Raportul faţă de stat este probabil cea mai importantă trasătură prin care se specifică o ideologie a minorităţii celor ce erau numiţi sectanţi, pentru că se facea văzut mult mai bine decât rapotul cu biserica majoritară sau cu lumea largă:

Dincolo de suferinţă, prigoană şi martiriu însă, foarte preţuite de secta mea, în încercarea de a-şi lega originile de generaţia primilor creştini, mai exista un mod total diferit de a înţelege relaţia cu statul şi mai ales de a crea tehnici de rezistenţă faţă de acesta.

Principiul libertăţii, aşa cum îl înţelegeau şi-l practicau ei, e specific, probabil, mai tuturor grupurilor marginale. Mai întâi, sectanţii nu cred într-un stat neutru sau bun, fie el comunist sau capitalist. Statul e o formă de robie, de la care e bine să te sustragi. Nu trebuie neapărat să intri în conflict cu statul, ci să te eschivezi, să-şi creezi o lume paralelă. A lupta direct cu statul este pentru sectant ceva inutil: oamenii contează, nu statul în sine. Cel mai bine lupţi cu el doar ignorându-l total. Statul acceptă însă orice, dar nu şi cetăţeni nesupuşi. Ignorarea şi nesupunerea sunt armele cele mai puternice împotriva statului şi irită puterea cel mai mult.

Pentru noi, sectanţii, libertatea oferită de stat nu e decât un rezultat al capacităţii noastre de a rezolva limitările şi interdicţiile venite de la acesta. Libertatea venită din partea oricărei forme de putere este falsă. În esenţă, îmi explica bunelul: cheia lecturii Cezarului nu este darul, nu este ceea ce-ţi oferă el, ci ceea ce-ţi ia, ceea ce-ţi interzice.

Una dintre cele mai şocante metafore despre dimensiunile de necuprins ale Statului şi despre dominarea hegemonică dusă de Leviatan este cuprinsă într-un paragraf din Iov al Vechiului Testament, atât de relevant încât a devenit şi titlul celui de-al doisprezecelea capitol: “Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Poţi să-i legi limba cu o funie?“. Un capitol în care se face saltul, printr-o adevărată ruptură, de la istoriile din secolul trecut la critica politică din societatea de azi:

Dacă privim în jurul nostru, observăm uşor cum toleranţa, corectitudinea politică şi alte valori liberale au pentru occidentul contemporan acelaşi rol pe care îl au pentru Rusia de acum valorile tradiţionalismului şi ortodoxiei. Problema nu constă însă doar în faptul că avem de-a face cu ceea ce conceptual numim “discurs hegemonic”, cel care legitimează actuala orânduire în diverse contexte politice. Astăzi, marea problemă e legată de o catastrofă intelectuală şi culturală de proporţii: discuţia despre fenomene este înlocuită de cea despre noţiuni, iar în loc să discutăm despre fenomenele şi interesele puse în joc, noi discutăm abstract despre aşa-zisele “valori”. Setul de valori poate fi diferit în fucnţie de specificul istoric, cultural şi social al fiecărei ţări şi regiuni. În Franţa, de exemplu, se pune mult accent pe o toleranţă ipocrită. În Rusia se militează cu la fel de multă ipocrizie pe valori precum tradiţionalismul şi ortodoxia, iar elitele din ţări precum Polonia, România sau Moldova jonglează în spaţiul public cu ambele seturi de valori. În toate cazurile însă se constată un fenomen comun: creşterea politicii represive construite pe afirmarea şi aderarea publică la un set clar de “valori”.

În toate aceste cazuri, nouă ni se cere recunoaşterea necondiţionată a ideologiei dominante drept primă condiţie de a fi acceptat în societatea respectivă ca membru integru, ca parte nealterată a corpului social şi statal. În Franţa trebuie să fii corect politic şi să ascunzi ura faţă de emigranţii de la periferie, în Rusia trebuie să fii pravoslavnic şi conservator fără a ţi se cere în mod obligatoriu să fii credincios, iar în Polonia, România şi Moldova trebuie să fii simultan catolic sau ortodox şi să adero la valorile liberale, chiar dacă ele se bat cap în cap. În Arabia Saudită trebuie să mimezi perfect cerinţele islamului medieval, chiar dacă tu ai alte convingeri intime. Peste tot, Leviatanul îţi cere să fii cu majoritatea, parte a ei, şi să vorbeşti limba ei. Nu e loc pentru eretici şi sectanţi. Cine eşti tu să-i legi limba cu o funie Leviatanului?

Sectanţii din Basarabia aveau omologi în “Pocăiţii” din România, desoperiţi în evocările din jurnalul de călătorie scris de tatăl scriitorului, care observa plin de mirare cum în România perioadei blocului comunist estic se găseau mii de biserici, sute de mânăstiri, preoţi plătiţi de stat ca funcţionarii publici, un adevărat Bizanţ comunist cu epicentrul într-un suprinzător Bizanţ rural. Realitate şocantă pentru un vizitator (de sorginte minoritară) venit din URSS.

Relaţia grupurilor minoritare cu regimul comunist din România este marcată, după 1978, de presiuni şi clandestinitate. Unchiul Dan este personajul în jurul căruia se ţese o descriere foarte atentă, din care se remarcă în mod special povestea Navigatorilor:

Comunitatea noastră avea nevoie în acea perioadă de mulţi “învăţători”, acei exegeţi ai Bibliei. Comunitatea se dezvolta, vremurile erau în schimbare şi, cum Biblia era axul nostru central, era o nevoie imensă de astfel de oameni. Cei mai buni erau împinşi spre acest domeniu. Atunci, în acele momente zbuciumate, când unchiul Dan era pe muchie de cuţit, prin intermediul unchiului Iosif au “debarcat” pe malurile râului Bahlui din târgul Ieşilor faimoşii “navigatori”. V-am spus că noi aveam ceva cu apele şi cu navigaţia.

“Navigatorii” era o grupare din spaţiul american, specializată în studiul bliblic şi în ceea ce în tradiţia creştină se numeşte ucenicie. Totul se făcea cospirativ, clandestin, după nişte rânduieli numai de ei ştiute. E cam greu să ascunzi un american de ochii Securităţii într-un regim ceauşist. Ei aveau însă tot felul de tactici: unii se înscriau la universitate pentru studii, alţii îşi motivau prezenţa în ţară prin diverse activităţi, iar alţii veneau pentru vacanţe la munte, unde de fapt organizau tabere de studiu. Mai mult de zece ani au durat aceste studii intense, cu aventuri demne de filmele poliţiste americane şi dramele ruseşti.

La început au fost opt ucenici ai navigatorilor, după care au rămas doi. În fiecare an, cei care terminau ucenicia îşi construiau propriile grupuri pe care le creşteau şi le trimiteau la rândul lor să pregătească alte grupuri. În munca lor de zece ani şi în perioada de după aveau să construiască adevărate reţele şi grupări. Acestea erau formate din oameni extraordinari, devotaţi, şi împânzeau toată ţara, şi, mai târziu, toată lumea. Ei au făcut adevărate minuni. Când i-am cunoscut, mult mai târziu, după 90, am văzut cît de puternică şi de eficientă poate deveni o astfel de reţea. Printr-un simplu mesaj se pune în mişcare o mşinărie şi o reţea umană invizibilă, dar reală, construită pe oameni concreţi, care activează în sectoare foarte diverse, dar co o forţă ce poate realiza lucruri inimaginabile. Aşa ceva se construieşte greu, cu un efort suprauman, cu un devotament şi nişte aptitudini speciale. Doar cunoscând astfel de oameni începi să înţelegi cum o mână de pescari amărâţi din Iudeea au urmat un “nebun” şi au schimbat total faţa acestei lumi. Ei reproduceau cumva în miniatură acel model. Şifuncţiona perfect.

Talentul cel mai mare al unchiului Dan nu era însă cel de a organiza grupurile de studenţi şi ucenici, deşi făcea minuni cu oamenii. Îi transforma. Le dădea un sens şi speranţă, le inspira pasiune şi motivaţie. Realizarea lui fascinantă, privită drept ceva riscant la noi, care eram o comunitate destul de închisă, era de a pune la un loc oameni de orientări, naţionalităţi, idei şi tipologii foarte diferite. La el puteai să te întâlneşti cu faimoasa familie de maghiari protestanţi din Ardeal, Visky, şi chiar să-l cunoşti pe renumitul Ferenc Visky (Feri bacsi), puteai să-i întâlneşti pe liderii mişcării Oastea Domnului, dar şi preoţi catolici, filozofi sofisticaţi, traficanţi de biblii, mistici stranii, călugări neînţelesi, medici şi ingineri hermeneuţi, rockeri şi punckişti, americani nonconformişti, arabi şi evrei creştinaţi, danezi şi francezi călători şi cîţi alţii. Ei bine, toţi aceşti oameni care altfel ar fi avut şanse minime să stea la aceeaşi masă şi să se accepte unii pe alţi, aici, în mica garsonieră din cartierul Alexandru din Iaşi, pe care o dedica întâlnirilor, sub bagheta lui magică deveneau prieteni. Aici se întâlneau şi discutau la o cană de ceai până uitau de ei“.

O adevărată mistică a salvării către libertate egală, exersată prin solidaritatea comunităţii, se găseşte şi în versurile acelor vechi imnuri cântate de “pocăiţii” români la întâlnirile lor clandestine, dar şi în neclintirea cu care se organiza zi de zi  protestul şi delimitarea faţă de putere în Basarabia, ba chiar şi – de ce nu? e firesc – în critica reflexivă cu care Vasile Ernu leagă între ele pasajele narative ale cărţii:

Creştinismul e de departe cel mai radical lucru despre care mi-a fost dat să aud şi să citesc. Ce Dumnezeu mai radical putem avea decât unul ce renunţă la puterea divină, la puterea nemărginită, pentru a salva şi a fi alături de cei “căzuţi în păcat”, adică nişte condamnaţi politic? Se sacrifică, devine unul dintre noi pentru a ne salva, un gest fără precedent în istorie.

Renunţă la toate atributele divinităţii, ale puterii supreme şi coboră printre noi, devine egal cu creatura sa, dar nu pentru a fi alături de dregătorii şi înţelepţii vremii, ci pentru a spăla picioarele curvelor, pentru a mângâia săracii şi pentru a vindeca bolnavii. Şi ce spune? Că nu aduce pacea, ci războiul, un război care nu se câştigă cu arme şi violenţă, ci cu vorba şi fapta. Nu e străin însă de bici. Oriunde apare El, în jur se naşte scandalul religios, politic, social, pentru că El răstoarnă toate regulile puterii, dizolvă cutumele, scandalizează “bunul simţ”. În noua lume politică propusă de el nu mai există iudeu, roman sau grec, nu mai există femeie sau bărbat, iar familia trece în plan secund. În templu, loc al puterii religioase. El dă năvală cu biciul, iar bogaţilor le spune că nu pot intra în “împărăţia cerului”, noua orânduire politică, ci că trebuie să renunţe la bogăţie. Şi îşi alege ucenici, cei care vor pune bazele unei revoluţii unice în istoria lumii, nu oameni din elita vremii, din rândurile dregătorilor şi cărturarilor, ci nişte amărâţi de pescari iudei, pentru a lua în derâdere cum numai El ştie puterea vremii.

Creştinismul oficial s-a deteriorat însă mult. Ce avem noi este o formă anchilozată, moartă, ritualizată. În mare parte avem exact rezultatul a ceea ce detesta Isus. Avem un Isus Hristos cuminte, care nu scandalizează, ci slujeşte puterea, pe bogaţii şi pe înţelepţii vremii. Respectă toate regulile şi cutumele vremii. Iubeşte – culmea! – până şi banii, le face chiar reclamă şi se supune la toate protocoalele puterii. Avem un Isus Hristos ultraconservator, cuminte, comod, şi care promovează o “teologie a bunăstării”.

Undeva, spre final de carte, vine timpul şi pentru mărturisirile cele mai personale ale autorului, despre “memoria celui diferit”, despre stigmatul diferenţei perceput în timpul şcolii, depăşit datorită femeilor aflate în apropiere, cu grija lor. La care se adaugă, în ritmul vieţii de zi cu zi, trimiterea la cea mai mare şi mai grea luptă pe care grupul minoritar religios a dus-o permanent, lupta cu lumea imediată, lumea largă, cu societatea, cu tentaţiile, cu oferta şi cu ispitele, toate arătând ca laptele şi mierea din câmpiile mănoase ale Canaanului. O luptă definitiv pierdută, intrată în istorie, căzută în uitare tot mai mult, dezradăcinantă pentru minoritatea în care axul central al vieţii era salvarea împreună a celor ce simt dezavantajul puterii de sistem, care însă sunt singurii capabili de salvare, chiar datorită diferenţei.

http://horeabacanu.blogspot.ro/

Bibliotecile în aer liber revin pentru a cincea oară la Timişoara!

Publicat de Pagini de Cultura 11 Iunie 2015 Comments Off

Dacă îţi place lectura în aer liber, eşti invitat la cea de-a cincea ediţie a „Bibliotecilor în aer liber”. Organizat de Mediateca „André François” a Institutului Francez şi Biblioteca Centrului Cultural German Timişoara, evenimentul are loc în zilele de 12 şi 13 iunie 2015, în cadrul festivalului urban Street Delivery.

Anul acesta „Bibliotecile în aer liber” îşi stabilesc „sediul” în curtea Institutului francez, de pe Bd. C. D. Loga din Timişoara. Prin această acţiune, organizatorii doresc sa promoveze biblioteci moderne cu fonduri actualizate şi să atragă publicul spre lectură. Accesul este gratuit.

Vă aşteptăm cu mic, cu mare să răsfoiţi reviste, cărţi şi benzi desenate în limbile franceză şi germană, să ascultati muzică şi să descoperiţi oferta noastră de filme artistice şi documentare. Pentru cei mai mici dintre cititori, am pregătit un spaţiu special amenajat pentru lectură, desen şi jocuri. Puteţi de asemenea participa la tombola organizată cu această ocazie şi câştiga cardul Confluenţa Culturilor. Cu acest card aveţi acces liber la ambele biblioteci şi reduceri importante la cei 41 de parteneri culturali, declară organizatorii evenimentului.

Program:

12 iunie 2015 (între orele 15:30-19:00)

13 iunie 2015 (între orele 11:00-18:00)

Ediţia din acest an a Festivalului Street Delivery este despre Amprenta de Carbon şi se desfăşoară în zilele de 12 şi 13 iunie 2015 pe Bulevardul C.D.Loga (de la Rene Brasey la strada Ludwig van Beethoven) și Institutul Francez Timișoara.

BJT întinde „Pătura care citeşte” în Parcul Justiţiei

Publicat de Pagini de Cultura 27 Mai 2015 Comments Off

Pătura care citește, picnic urban de lectură, a ajuns la cea de a III-a ediție. De data aceasta, „iarba verde de acasă” e cea din Parcul Justiției (Bd. C. D. Loga). Ineditul eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană Timiş va avea loc joi, 28 mai, de la ora 18.00.

Cuprinsul/Sumarul include „capitole” precum: vernisaje, concerte, Lecturi aprinse (lecturi în surse inedite de lumină) și autori-personaj pe care îi vei descoperi live, declară Tudor Creţu, manager BJT.

Programul evenimentului este următorul:

18.00 – Prezentarea participanților

18.30 – Concert: Radu Stoica și Trupa Vest

19.00 – Vernisaj Fototeca BJT, Amazoana cu mop

19.30  – Concert (2)

20.00 – Vernisaj Fototeca BJT, Reclame-n-clame

20.30 – Concert (3)

21.00 – Lecturi aprinse

Vara începe cu Sărbătoarea muzicii – Fête de la musique!

La Timișoara prelungim sărbătoarea cu încă o zi pentru a pune în valoare tineri artiști pe scena muzicală franceză și românească.

Cântecele aerului – al doilea modul al Atelierului IDENTITATE

Cel de-al doilea modul al Atelierului Identitate este programat în perioada 2-6 iulie 2018. Data-limită pentru înscrieri este 28 iunie.

FOTOGRAFIE: În mijlocul evenimentelor din Mai 1968

La o jumătate de secol după evenimentele din mai 68, expoziţia ne aruncă înapoi în Parisul manifestaţiilor studenţeşti.

“Smart Cities” – tema Street Delivery din acest an

Street Delivery, evenimentul care deschide strada pentru oameni şi o închide pentru maşini, ajunge la ediţia a XII-a în Timişoara.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015