• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Experienţe noi şi emoţii pozitive la FEST-FDR2018. Hai la teatru!

Publicat de Pagini de Cultura 4 Mai 2018 Comments Off

Emoţii, sentimente contradictorii, lumini, umbre, culori, dans, muzică, tragedie, dramă, comedie. Spectacole în sălile Teatrului Naţional din Timişoara şi în afara lor. Mâine – sâmbătă, 5 mai – începe o nouă ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti. Organizat de Teatrul Naţional şi susţinut de Primăria şi Consiliul Local Timişoara, cu sprijinul UNITER, FEST-FDR este singurul festival din România dedicat dramaturgiei naţionale în identitatea ei distinctă şi, totodată, coerentă în plan european. Anul acesta, festivalul lansează o provocare atât creatorilor, cât şi publicului, plasând toate evenimentele sale într-un concept care traduce însăşi dinamica societăţii: Involuţie – Revoluţie – Evoluţie.


Involuţie – Revoluţie – Evoluţie este schema dialectică ce caracterizează orice parcurs social, cultural şi de gândire. De aceea, dintr-un punct de vedere, s-ar putea spune că tema aleasă pentru această ediţie a festivalului este una generoasă. Căci dacă, în mod sigur, într-un festival nu încerci să marchezi involuţia unui proces artistic, este imperios necesar să vorbeşti despre evoluţia şi (uneori) chiar despre revoluţia stilistică a dramaturgiei româneşti actuale, care începe să se consolideze pas cu pas şi care, îmbucurător, primeşte suflul proaspăt al unor noi condeie. Despre calitate, valoare şi reprezentativ este vorba şi în selecţia europeană. Regizorii Luk Perceval şi Milo Rau. Compania Zahrbat şi Compania Pál Frenak. Dramaturgul Dejan Dukovski. Şi cum, uneori, este suficientă doar enumerarea pentru a da imaginea întregului, putem spune: acesta este FEST-FDR2018”, afirmă Oana Borş, selecţionerul şi totodată coordonatorul FEST-FDR2018.

FEST-FDR2018 transformă oraşul într-o scenă atotcuprinzătoare, care are ceva de oferit tuturor: publicului Teatrului Naţional, iubitorilor de teatru, dar şi publicului ocazional, trecătorilor, tuturor celor care vor să trăiască împreună experienţe şi emoţii pozitive. Aceştia sunt aşteptaţi în Teatrul Naţional (la Sala Mare, Sala 2 şi Studio „Uţu Strugari”), dar şi în faţa Teatrului Naţional, mai precis în Piaţa Victoriei şi în Parcul Civic, lângă Sala 2.  La spectacolele în aer liber accesul este gratuit.

Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet a Teatrului Naţional, www.tntimisoara.com.

În cifre, FEST-FDR2018 înseamnă 9 zile de festival, 23 de spectacole – teatru, muzică, dans, teatru acrobatic la înălţime, teatru cu păpuşi în mărime naturală –, 4 lansări de carte, 2 mese rotunde etc.

Prima zi a festivalului debutează în forţă cu spectacolul 10, un spectacol al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Spectacolul a fost descris în mass-media ca fiind un amestec – “ironic, trist, funny, uneori cinic şi alteori pur şi simplu frumos” şi este semnat de Radu Alexandru Nica, unul dintre cei mai interesanţi regizori români, având la bază piesa semnată de tânărul dramaturg Csaba Székely. „Pornită de la cele zece porunci din Vechiul Testament şi concepută în sistem thriller, piesa 10 declanşează un proces de reflecţie”, spune Radu Nica. Spectacolul începe la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Naţional.

Tot sâmbătă, de la ora 21, în Parcul Civic, lângă Sala 2, are loc un eveniment cu o enormă rezonanţă atât în plan local, cât şi în plan naţional. Concertul Subcarpaţi închide simbolic primul modul al Atelierului Identitate, într-o întâlnire fabuloasă cu tradiţia muzicală românească, pe ritmurile de hip-hop şi electro, care au impus trupa Subcarpaţi ca una dintre cele mai importante nume ale culturii underground a României. Este momentul în care trei dintre participanţii la Atelierul Identitatevor urca pe scenă, alături de Marius Andrei Alexe – Bean MC, şi vor cânta împreună la caval.

Duminică, 6 mai, FEST-FDR deschide un alt drum de descoperire a teatrului şi a rolului său în lume. Astfel, de la ora 11, în foaierul Sălii 2 va avea loc o masă rotundă cu tema De ce-ai plecat? De ce-aş mai fi rămas? Fenomenul emigrării din România centenară. Evenimentul este moderat de jurnalistul Mihai Brezeanu (Liternet, Dilema veche, Scena 9) şi propune o înţelegere a unuia dintre cele mai fierbinţi subiecte ale societăţii româneşti.

La ora 17, Librăria „La două bufniţe” găzduieşte lansarea de carte Dinăuntru. Un curs masteral de regie a teatrului contemporan şi o selecţie de articole. Evenimentul prilejuieşte întâlnirea cu două nume importante ale regiei româneşti: Theodor Cristian Popescu, de data aceasta în calitate de scriitor şi Radu Apostol, care va prezenta volumul.

Tot duminică, de la ora 19, la Sala 2 este programat spectacolul Familia fără zahăr, o coproducţie Teatrul Mic şi Centrul Educaţional „Replika” din Bucureşti. Familia fără zahăr este un spectacol muzical despre „familia la români”, pe muzica şi versurile membrilor cunoscutei trupe Fără zahăr. Spectacolul reprezintă o provocare pe care dramaturgul Mihaela Michailov şi regizorul Radu Apostol (aflaţi într-o colaborare de lungă durată) o aruncă în arenă, un musical plin de vervă, umor fin şi multă ironie. Familia fără zahăr vorbeşte, în acelaşi timp, despre o realitate românească, şi o face subliniind cutumele unor scheme de comportament şi de mentalitate în care suntem prinşi cu toţii.

Ziua se încheie în aer liber, pe platoul din faţa Teatrului Naţional, în Piaţa Victoriei, la ora 22, cu un spectacol fenomenal de teatru acrobatic la înălţime: Wanted, prezentat de compania italiană eVenti verticali. Wanted este un show de comedie vizuală şi artă video la înălţime.  Creaţia video, teatrul şi acrobaţia se întâlnesc într-un spectacol în care screening-ul 2D fuzionează cu mişcările reale, în “3D”, ale actorilor-acrobaţi. Într-o lume ca din desenele animate, cei doi artişti se joacă de-a „hoţii şi vardiştii pe o scenă pe verticală, pornind într-o călătorie/aventură pe cât de aparent lipsită de sens, pe atât de comică, care probează limitele teatrului la înălţime. Spectacolul Wanted a avut reprezentaţii în toată Europa, în Statele Unite, Rusia şi Taiwan.

Biletele pentru spectacolele care se joacă în sălile de spectacole se găsesc la Agenţiile Teatrului Naţional: Agenţia „Mărăşeşti”, str. Mărăşeşti nr. 2 şi Agenţia „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziţionate şi online, pe www.tntimisoara.com.

Premieră la Teatrul Naţional Timişoara: Pe mâine de Mihaela Iancu

Publicat de Pagini de Cultura 2 Mai 2018 Comments Off

În preajma unei noi ediţii a FEST-FDR, Teatrul Naţional invită publicul la un eveniment care anunţă platforma dedicată dramaturgiei româneşti contemporane. Astfel, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă vineri, 4 mai, de la ora 19, la Studio „Uţu Strugari” premiera spectacolului Pe mâine de Mihaela Iancu, un one woman show susţinut de actriţa Iuliana Crăescu.

O incursiune în complicata istorie personală a unei femei, Pe mâine este o poveste de viaţă, o analiză uneori lucidă, uneori revanşardă, alteori duioasă, un cumul de emoţii remarcabil decriptate şi oferite publicului de actriţa Iuliana Crăescu, o poveste despre părinţi şi copii, despre greşeli şi iertare.

Scenografia aparţine Getei Medinski, iar video şi sound-designul video sunt semnate de Sebastian Hamburger.

***

Biletele se pot achiziţiona de la Agenţiile Teatrului Naţional (Agenţia „Mărăşeşti”, str. Mărăşeşti nr. 2 şi Agenţia „Sala 2”, Parcul Civic), zilnic între orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com

FESTIVAL la Thespis: 24 DE ORE DE TEATRU

Publicat de Pagini de Cultura 30 Martie 2018 Comments Off

Ca în fiecare an, de Ziua Internaţională a Teatrului, Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara oferă festivalul „24 DE ORE DE TEATRU”. Evenimentul se va desfăşura de vineri până sâmbătă seara şi cuprinde spectacole, proiecţii, momente muzicale şi ateliere de teatru.

Festivalul începe vineri seara, în 30 martie, la ora 18, cu spectacolul invitat ”Metamorfoze” al Teatrului Labirint Asylum, şi mai apoi cu două premiere Thespis, evenimentul terminându-se sâmbătă seara, cu spectacolul de la ora 20. Pauzele dintre spectacole sunt acoperite de intermezzouri muzicale acustice oferite de Claudiu Ostan. Pe lângă reprezentaţiile teatrale, are loc şi un atelier de teatru cu tema ”Commedia dell’Arte”, susţinut de actorul Constantin Tovarniţchi, sâmbătă de la ora 12.00. Toate spectacolele se desfăşoară în studioul 202 ”Diogene Bihoi”, de la Casa Studenţilor, Bv. Regele Carol I, nr. 9, cu excepţia celui inaugural, din sala mare. Intrarea este, ca de obicei, liberă.

Program 24 DE ORE DE TEATRU – ediţia XVI

Vineri, 30.03.2018, ora 18.00 – Sâmbătă, 31.03.2018, ora 20.00

18.00 Metamorfoze (sala mare) – Teatrul Labirint Asylum

(spectacol itinerant, pe bază de rezervare pe www.asylumlabyrinth.ro)

20.00 Dumnezeu de Woody Allen

21.00 Pauze muzicale între spectacole cu Claudiu Ostan

21.30 Monoloagele vaginului de Eve Ensler

23.00 premieră Cum vrei tu să mă numesc de Ionuţ Inoveanu

24:00 premieră Sigur nu Godot după Samuel Beckett

01.00 Farmacia de Salahhè

02.00 Daily News de Ionuţ Inoveanu

03.00 Douăzecişiopt de Salahhè

05.00 Proiecţii spectacole

09.00 Desene animate

11.00 Spectacol-lectură după texte de Daniil Harms

12.00 Atelier de commedia dell’arte – Constantin Tovarniţchi

14.00 Pescăruşul după A.P. Cehov

16.00 Odrasle spectacol de teatru-dans de Andra Duţeanu

17.00 Comando către moarte de George Ştefan

18.00 Iubirea e un lucru foarte mare după Ion Băieşu

19.00 Totul despre dragoste de Iulian Tănase

20.00 Măicuţa Maria Ignatius explică totul de Cristopher Durang

O nouă premiera la Teatrul Maghiar din Timişoara: CRĂIASA ZĂPEZII

Publicat de Pagini de Cultura 30 Martie 2018 Comments Off

Secția de păpuși a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara pregătește o nouă premieră pentru 15 aprilie 2018, un spectacol pentru copii și adolescenți regizat de Traian Savinescu, bazat pe povestea „Crăiasa Zăpezii” de Hans Christian Andersen. Echipa de creație este completată de scenografa Carmencita Brojboiu și compozitorul Cári Tibor, ambii laureați UNITER.

Repetițiile au început deja în Sala Studio a teatrului. Din distribuție vor face parte: Júlia Eszter Szilasi, Szilárd Lukács, Richárd Vass, Csongor Mihály, Enikő Éder, Emilia B. Borbély, Rita Lőrincz, Emese Simó, Mónika Tar, Attila Kiss, Csaba András Molnos, Attila Balázs și Bence Molnár. Dramaturgia este semnată de Péter Tasnádi-Sáhy, light-designul de Erőss László, iar coregrafia de Andreea Novac.

După frații Grimm, probabil cel mai cunoscut povestitor pentru copii este danezul Hans Christian Andersen, ale cărui povești au fost prelucrate de nenumărate ori nu doar pe ecran, ci și pe scena lumii. Cele șapte capitole din „Crăiasa Zăpezii” ne fac cunoștință cu peisaje îndepărtate și personaje ciudate, multe animale neobișnuite, totul pentru a reuni doi prieteni despărțiți de Crăiasă. Andersen redă o poveste despre inițiere, pornind de la ideea de căutare și călătorie, dar și despre dragostea față de semeni, un mesaj puternic și necesar pentru generațiile de copii care sunt la primele întâlniri cu teatrul.

În viziunea lui Savinescu, textul va fi adaptat în cheie modernă și umoristică, pentru a fi mai dinamic din punct de vedere vizual și muzical, adaptat publicului tânăr de teatru care este tot mai pretențios. Au fost introduse multe personaje care întruchipează animale vorbitoare. Adaptarea scenică a povestirii lui Andersen îi are ca personaje pe Gerda și Edgar și vorbește despre onestitate, prietenie adevărată, credință în frumusețea și bunătatea lumii. Folosindu-se atât de păpuși-marionete, cât și de proiecții, muzică live și dans, spectacolul poate fi potrivit pentru copii de la 7 la 14 ani.

Traian Savinescu este compozitor, scriitor, regizor, fost director și director artistic al Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca. A colaborat cu multe teatre din țară, fiind interesat mai ales de spectacole muzicale pentru copii, inclusiv opera adaptată pentru copii și spectacole de animație.

Sursa foto: www.tm-t.ro

Teatrul German Timişoara sprijină campania „Artiştii pentru artişti”

Publicat de Pagini de Cultura 21 Martie 2018 Comments Off

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) participă la campania naţională„Artiştii pentru artişti”. În cadrul acestei campanii scena germană timişoreană prezintă spectacolul „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, în regia lui Charles Muller. Evenimentul va avea loc marți, 27 martie 2018, ora 19.30, pe scena Teatrului German.

Şi în acest an, cu ocazia celei de-a XVII-a ediţii a acestei campanii, Uniunea Teatrală din România (UNITER), alături de numeroase instituţii de spectacole din întreaga ţară şi de alţi parteneri, acţionează împreună în spiritul solidarităţii între creatori. Prin Campania Naţională Artiştii pentru artişti se urmăreşte sensibilizarea opiniei publice cu privire la situaţia unora dintre seniorii scenei, care se confruntă cu probleme de existenţă ori de sănătate.

18 teatre din Bucureşti şi 31 teatre din ţară participă la această campanie prin prezentarea unui spectacol din repertoriul curent, iar veniturile realizate din vânzarea biletelor sunt direcţionate către acest amplu proiect de solidaritate teatrală.

De Dragobete, un plai cu dor îi aşteaptă pe tineri la „Merlin”

Publicat de Pagini de Cultura 21 Februarie 2018 Comments Off

Unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite personaje din mitologia românească, Dragobetele, este purtătorul unui sentiment uman profund: dragostea curată a tinerilor. Caracterizat prin elementele specifice unui „Zburător”, Dragobetele este simbolul tinereţii, al iubirii şi al veseliei. Cu această ocazie, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin” împreună cu Teatrul Portabil Timişoara, semnatarul conceptului artistic, vă invită la Plai cu dor.


PLAI CU DOR este un spectacol de muzică şi poezie, dedicat acestei sărbători autohtone a dragostei. Fiind un periplu istoric prin poezia de dragoste românească, spectacolul are un rol educaţional, incluzând cele mai apreciate poezii şi autori îndrăgiţi din programa şcolară. Jocul scenic este susţinut de muzica live.

Acest eveniment cultural este parte a programului „Centenarul Marii Uniri”, lansat în acest an împreună cu Consiliul Judeţean Timiş. Spectacolul va avea loc joi, 22 februarie, de la ora 12:00, şi vineri, 23 februarie, de la ora 18:00, la sediul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Merlin”, iar din distribuţie fac parte: Raluca Grumăzescu, Cristian Brătoiu şi Radu Popescu.

Dragobetele este una dintre cele mai frumoase şi autentice sărbători tradiţionale ale românilor, în care regăsim sentimentele cele mai înălţătoare specifice omului îmbinate cu ritmurile naturii. De aceea, este momentul să vă bucuraţi sufletele întâmpinând cu veselie primăvara împreună cu noi la teatru, declară reprezentanţii Teatrului Merlin.

Omagiu lui Eminescu, la Teatrul şi Opera Naţională din Timişoara

Publicat de Pagini de Cultura 10 Ianuarie 2018 Comments Off

România îl identifică pe Mihai Eminescu, poetul tuturor românilor, cu însăşi cultura sa. Este un gest important, un gest care certifică asumarea culturii române prin reprezentantul ei cel mai de seamă. Dincolo de simbol se află Poetul. Şi, dincolo de Poet, se află omul. Teatrul Naţional din Timişoara, atent mereu la pulsul subtil al creaţiei, propune, pentru această zi specială – 15 ianuarie – două spectacole care, fiecare în felul său, desenează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi şi al propriei noastre limbi.

Astfel, luni, 15 ianuarie, Teatrul Naţional şi Opera Naţională Română din Timişoara prezintă spectacolul Eminescu. Spectacolul, o colaborare a celor două instituţii de cultură din Timişoara, este semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia şi urmăreşte parcursul biografic şi artistic al poetului prin celebrele sale cuvinte, ca şi prin cele ale contemporanilor şi urmaşilor care i-au transformat opera şi viaţa în istorie. Actori şi muzicieni ai celor două instituţii vor transforma litera în cuvânt şi muzică, distribuţia reunindu-i pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Victor Manovici, Alina Ilea, Călin Stanciu Jr., Mălina Petre, Romeo Ioan, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Cătălin Ursu, acestora alăturându-li-se soprana Narcisa Brumar, soprana Lăcrimioara Cristescu şi mezzosoprana Gabriella Varvari. La pian Angela Balici, Dragoş Zaharescu, Rareş Păltineanu, cu concursul Operei Naţionale Române Timişoara, maestru de cor Laura Mare. Spectacolul va avea loc în Sala Mare, cu începere de la ora 19.

De asemenea, duminică 14 şi luni 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio „Uţu Strugari” este programat spectacolul Eminul meu iubit, un spectacol semnat de Sabin Popescu, pe un scenariu care are la bază corespondenţa dintre poet şi Veronica Micle, în interpretarea actorilor Iuliana Ţoancă-Crăescu şi Eugen Pădureanu.

Biletele pot fi achiziţionate la Agenţiile Teatrului Naţional (Agenţia „Mărăşeşti”, str. Mărăşeşti nr. 2 şi Agenţia „Sala 2”, Parcul Civic), tel. 0256 201 117, orar marţi – duminică, între orele 11-19, sau online, pe www.tntimisoara.com.

Concursul Naţional de Dramaturgie a ajuns la final: Lecturi publice

Publicat de Pagini de Cultura 13 Noiembrie 2017 Comments Off

Ediţia 2017 a Concursul Naţional de Dramaturgie se apropie cu paşi repezi de final. De aceea, Teatrul Naţional din Timişoara propune publicului o întâlnire „la cald” cu textul de teatru de maximă actualitate.

Marţi, 14 noiembrie, în foaierul Sălii 2, începând cu ora 11:00, va avea loc lectura publică a spectacolelor intrate în finala Concursului Naţional de Dramaturgie: Cercurile încrederii de Radu Popescu, lectură coordonată de regizoarea Mihaela Lichiardopol, Brent de Adrian Jivan, lectură coordonată de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, Ana de hârtie de Crista Bilciu, lectură coordonată de regizorul Ştefan Iordănescu şi Act de identitate: TU. EU suntem NOI… de Edith Negulici, lectură coordonată de regizorul Sabin Popescu.

Accesul publicului se face pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile, pe adresa de e-mail a Teatrului Naţional – tntm.office@tntimisoara.com, sau telefonic, la numărul 0256 201 117.

Lecturile CND reprezintă etapa finală a competiţiei organizate de Teatrul Naţional din Timişoara. Tema propusă pentru această ediţie a fost IDENTITATEA, iar formatul concursului a presupus dezvoltarea proiectelor selecţionate în ateliere de dramaturgie la care au lucrat împreună autorii, regizori şi actori ai Teatrului Naţional.

Juriul concursului, format din prof. Nicolae Mandea, rector al UNATC (preşedintele juriului), criticul şi teatrologul Ioan Cocora, actriţa Claudia Ieremia, dramaturgul şi teatrologul Mihaela Michailov şi teatrologul Dan Marius Zarafescu, va desemna textul câştigător al Concursului Dramaturgiei Româneşti, ediţia 2017.

Premiul concursului constă în montarea piesei câştigătoare pe scena Teatrului Naţional, în anul 2018.

Peste 100 de lucrări semnate de Corneliu Baba, la Muzeul Național al Banatului

Expoziția prezintă „fața din umbră” a pictorului, înfățișând un Baba retras în liniștea atelierului său, în intimitatea creației.

Proiectul Memoriile Cetății continuă: După 30 de ani #1

Proiectul Memoriile Cetății continuă cu o serie de evenimente dedicate filmului, teatrului, muzicii și poeziei: După 30 de ani.

LANSARE DE CARTE: “Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez”

La invitația Institutului Francez, Grégory Rateau își lansează cartea la Timișoara, la librăria independentă La Două Bufniţe.

EXPOZIȚIA Magdalena Abakanowicz (1930-2017): Prezență, esență, identitate.

Impresionanta colecție de lucrări, din toate etapele de creație ale artistei, așteaptă să fie vizitată până în 25 noiembrie.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015