• Cultura nu înseamna sa citesti mult,
  • nici sa stii multe; înseamna sa cunosti mult.
  • Fernando Pessoa

Binecunoscuta poveste pentru copii şi adulţi deopotrivă, „Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupéry, va fi pusă în scenă la Teatrul German de Stat Timişoara. Noua producţie a TGST este semnată de regizorul Peter Kerek şi va vedea pentru prima dată luminile scenei duminică, 31 ianuarie 2016, la ora 11.00, în sala Teatrului German.

„Micul prinţ” spune povestea prinţului care, venind de pe o planetă îndepărtată, le pune oamenilor întrebări aparent simple. Dar sunt întrebări care ne privesc pe toţi şi care ne conduc spre revelaţia unui adevăr unic: ne amintesc să privim totul cu inima, să căutăm esenţa lucrurilor ascunse în viaţă, să ne punem sub semnul întrebării tabieturile şi să ne asumăm răspunderea pentru ceea ce iubim. Regizorul Peter Kerek, aflat la prima colaborare cu TGST, dă viaţă acestei poveşti într-o montare plină de fantezie şi imagini emoţionante, aproape fără cuvinte, acest lucru nealterând deloc caracterul profund poetic al întâmplărilor evocate. Un spectacol pentru copii şi totodată pentru oamenii mari care nu au uitat ce înseamnă să fii copil.

Scenografia spectacolului este semnată de Iuliana Vîlsan, şi aceasta aflându-se la prima colaborare cu TGST. Muzica este creaţia compozitorului Vivi Stoleriu, iar dramaturgia îi aparţine Patriciei Pandek. Din distribuţie fac parte toţi actorii TGST. Rolul titular este interpretat de actorul Richard Hladik, alături de acesta regăsindu-se pe afiş actorii Rareş Hontzu, Olga Török, Silvia Török, Enikő Blénessy, Ioana Iacob, Oana Vidoni, Anne-Marie Waldeck, Isa Berger, Boris Gaza, Daniela Török, Isolde Cobeţ, Tatiana Sessler-Toami, Dana Borteanu, Radu Brănici, Aljoscha Cobeţ, Konstantin Keidel, Horia Săvescu, Radu Vulpe, Harald Weisz şi Franz Kattesch.

Următoarele reprezentaţii sunt programate luni, 1 februarie 2016, la ora 19.30, şi marţi, 2 februarie 2016, la ora 11.00, în sala Teatrului German.

Toate reprezentaţiile beneficiază de traducere în limba română.

***

Peter Kerek a studiat filosofie şi teatru la München şi a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ din Bucureşti. A lucrat alături de unii dintre cei mai renumiţi regizori, printre care Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Peter Zadek sau Silviu Purcărete. Peter Kerek are o amplă experienţă atât în domeniul teatrului, cât şi în cel al producţiei de film.

Iuliana Vîlsan este licenţiată a Facultăţii de Litere a Universitaţii Bucureşti şi a Universităţii de Artă din Bucureşti. De-a lungul timpului a realizat decoruri, costume, pictură sau instalaţii pentru mai multe spectacole din ţară şi din străinătate. Artista a câştigat premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie, pentru creaţia sa la spectacolul „Herr Paul”, regizat de Radu Afrim.

Înscrie-ţi filmul la Tres Courts – Festivalul filmelor de foarte scurt metraj

A spune o poveste în maxim 4 minute este provocarea lansată în fiecare an de Institutul Francez, în cadrul Festivalului Très Court.

De la Mefisto la Lucifer – Silviu Purcărete pregătește “Tragedia omului” la Timișoara

Primăvara începe cu o premieră la TMST. Ilustrul regizor Silviu Purcărete montează spectacolul „Tragedia omului” de M. Imre.

Din martie începe Festivalul – concurs „Lada cu zestre”

Festivalul-concurs „Lada cu zestre” va fi reprogramat după ce perioada de risc a propagării COVID-19 va fi depășită.

Rinocerii de Ionesco, un spectacol de excepție pregătit de Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara dă startul faptelor pentru România anului 2021 cu spectacolul “Rinocerii” de Eugène Ionesco.

#plaiX

11-13 septembrie #TimisoaratraiestePLAI

Posted by PLAI Festival on 8 Septembrie 2015